Despre prietenie

Ce miracol, ce minune, că te-am întâlnit pe tine

Unele dintre prieteniile mele au început pe aceeași stradă.

În același cartier.

În același liceu.

În aceeași facultate.

Pe blog.

În aceeași agenție.

La aceeași terasă, unde nu știam că vine și altcineva. Credeam că beau o bere și am rămas acolo până când ne-au trimis acasă.

Pe Instagram, unde nu mi-am mai ținut sentimentele în inimă și am trimis un DM.

În aceeași... baie.

Nu am crezut niciodată în dragoste la prima vedere – cred că e instinct, că suntem niște animale care cedează în fața atracției, de multe ori nesănătoasă. Nu-mi plac imaginile cu oameni, ci filmele cu ei. E despre ce aud, ce mi se spune, valori. Despre ce cunosc.

***

Cred în prietenie la prima vedere.

Chiar și într-o baie, la o conferință. Unii oameni îți plac din prima.

Așa a fost cu A. I-am zâmbit în oglindă. Auzisem despre ea din poveștile celor care o cunoșteau, dar eu încă nu o întâlnisem. Când am văzut-o în oglindă, vocea aia interioară mi-a zis că vrea afară și m-am băgat în seamă. Iar ea m-a primit, mi-a zâmbit, nu m-a făcut nicio clipă să simt că ar fi trebuit să-mi țin gura. 5 ani de prietenie.

Chiar și într-un amfiteatru, când ești aproape în ultimul rând, și gagica asta intră pe ușă cu un zâmbet care te paralizează și o bluză pe care au înflorit bujori mici. Mintea îți intră pe repeat cu textul “tipa asta o să fie prietena mea”, pentru că energia ei ajunge până la tine (și nu, nu sunt într-o zonă psihopupu). Tot A. și ea. Tot prietene și acum, 15 ani mai târziu.

Chiar și într-o bucătărie, undeva la etajul șapte, deasupra unei mușamale crestate, cu un laptop și-un .ppt în față. Așa am întâlnit-o pe Zvâc. Am intrat în bucătăria aia cu o prietenă și am ieșit cu alta. Suntem împreună de 12 ani. Un împreună în care mi-am găsit de multe ori refugiul.

****

Mai sus, doar trei exemple care au funcționat. Când mă întreb de ce, mintea mi se regrupează într-o listă:

1.     Ne interesează în mod real viața pe care o duce cealaltă. Ne căutăm.

2.     Nu există subtext, există doar text.

3.     Când ne vedem, nu mai există altceva. Ne dăm atenție.

4.     Empatie.

5.     Ne ajutăm una pe cealaltă cât de mult putem, cu ce putem, doar pentru că putem.

6.     Prezente și când e rău.

7.     Respectul și aprecierea reală pentru ce face cealaltă.

8.     Nu există competiție.

9.    Ne spunem lucrurile la timp.

10.  Ne hăhăim cu neobrăzare.

Spre deosebire de interesele amoroase (ce desuet) care te predispun la pierderi temporare de personalitate, prieteniile încep mai onest, fiindcă nu cauți să impresionezi pe nimeni. Mi-am văzut toate prietenele în real și toți partenerii în potențial.

Niciuna dintre prietenele mele (actuale) nu a vrut să mă domine. Niciuna nu m-a făcut să mă simt incompletă. Mi-au spus adevărul, fiind atente la formă, și asta m-a ajutat. Când le privesc, o fac cu ochiul celei care vrea să învețe de la ele, pentru că am ce. Sunt lecții despre forță, despre rezistență și reziliență, despre adaptare, despre pierdere, despre regăsire, despre empatie, despre înțelegere, despre creativitate. Toate suntem, în felul nostru, lecții.

Nutresc o profundă admirație pentru femeile din viața mea. Altfel nu aș declama-o. Admirația a precedat mereu prietenia. Poate că alții ar numi-o intuiție și, parțial, e și asta. Dar am admirat în toate sclipirea. Și nu-s biased, pentru că atunci când am făcut-o, nu erau prietenele mele. Prietenie la prima vedere – dar nu e la prima vedere, e la prima acțiune. Nimic nu începe fără acțiune. Subiectul are nevoie de momente. Povestea are nevoie de personaje. Personajele au nevoie de acțiune.

Nu prea am prietene din copilărie și liceu. Mi-am întâlnit prietenele când aveam structura de acum. Poate că mi-a luat mie mai mult să mă prind cine sunt, nu știu. Poate că am fost sinceră cu relațiile din trecut și nu le-am mai ales. Poate că altcineva a fost sincer cu ele și ne-am îndepărtat. Poate că s-au stins. Poate că așteptam fiecare un semn și semnul n-a mai venit. Unele prietenii se sting ca un muc de țigară în mijlocul tălpii – nici nu poți sta pe loc, nici nu poți continua fără ele. Am pățit-o: să nu înțeleg ce s-a rupt, dar să știu că s-a rupt definitiv. Finalurile deschise n-au fost niciodată punctul meu forte. Nici alea închise. De fapt, iată un posibil capitol la care ne pricepem toți la fel de prost. În sfârșit, egalitate.

Prieteniile se actualizează – e o creștere comună, împărtășită, o poziție anume față de lume – și au răbdare selectivă. E interesant tipul acesta de iubire; o temă pe care nu o s-o epuizez. Carbonul meu.

***

Îmi imaginez că suntem ca ciupercile. Conectate într-un mod complex, pe care îl înțelegem. Apărem după ploaie, la terasă, vrem să bem o bere. E vară, e cald, îți rulez o țigară. Lacul reflectă beculețele-licurici din instalația de deasupra terasei, cea care trece pe deasupra umbrelelor pe care scrie Kozel. Bem Kozel. Câteva broaște țestoase dau târcoale malului și ne întrebăm dacă e o idee bună să le aruncăm un cartof prăjit din farfuria noastră. Ne gândim că o bucățică de cartof nu le poate fi fatală. În seara asta suntem generoase. De cinci minute te tot întreb ce pasăre e aia cu alb și negru care stă lângă cotețul de pe insula din centrul lacului, ne apucăm s-o căutăm pe net. Vorbim. Râdem, ne întristăm, străbatem anotimpuri întregi împreună. Am terminat berile, ne e poftă de vin, cerem o carafă, apare un DJ care pune muzică în Winamp. Oldschool pentru 2024. Mai luăm o porție de cartofi prăjiți cu brânză rasă. Ne ridicăm, dansăm. Ne așezăm, bem. Luăm și o apă plată, ca să fim responsabile. O terminăm repede. Nimic nu pare extraordinar și, totuși, este. Felul în care curge totul fără să se poticnească. Detaliile pot varia, dar starea dintre noi două rămâne. Făi.

Era terasa din parc sau suntem la Tuzla? Comandăm o carafă de vin, împărțim o porție de icre pe un platou cât masa, mănânci rapane, eu vreau pește fără gust de pește. Vântul se înțelege foarte bine cu buclele tale. În spatele tău, un pod stă proptit în cer. În spatele meu, o barcă albastră pe care scrie 82 stă la poze. Doamna care are cherhanaua se tot agită ca un pește care nu-și mai înțelege mediul. Ne vorbim, dar și tăcem. Adie vântul, miroase a sărat și a scoici uitate-n soare, a nisip ud și alge uscate. Ne împrietenim cu o altă tipă, se așază la masă cu noi, bem vin cu ea. Ne spunem povești. Prindem apusul și noaptea ne prinde pe noi. În apă stau ascunse toate Perseidele.

Valul trece

Și ne rămâne poezia.

<3

joyfulnessupply

A post shared by @joyfulnessupply

O ureche aici:

Pe data viitoare,

L.